vladd
Administrator
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 178
|
|
Niciodata cand ti-e bine sa nu spui ca “in sfarsit am ajuns la mal.” Niciodata cand te joci, sa nu te astepti sa termini razand. Cand eram mica si ma jucam afara, mama ma chema in casa, la masa. Nu vroiam sa o ascult, totul terminandu-se in lacrimi. Bucuria devenea durere. Adormeam cu pumnii stransi, hotarata ca a doua zi sa nu ma mai dau batuta asa usor. Nu reuseam. Nu am reusit pana astazi. Doar ca mama care azi ma cheama la masa imi este propriul trup. De cativa ani am reusit sa-l tin cumva sub stapanire, cu ajutorul unei fiinte minunate. In ultima vreme insa, lucrurile au inceput, din nou, sa iasa de sub control.
+++
Mi-au citit porcariile scrise aici, asa ca stiau cu cine au de-a face. Eu in schimb nu stiam. Asa patesc: intotdeauna cel din fata mea e mai puternic. Stie mai multe. Ma conduce… Acolo, pe messenger, lucrurile au inceput banal. “De unde esti?” “De ce nu esti aici?” Bla-bla-bla… Asta imi lipsea mie?! “De unde esti?” In fond, ce imi lipsea? De ce eram acolo? De ce dracu’ eram acolo?!
- ai mancat bine azi?
- …
- de ce nu raspunzi? ce-i asta: ….??
- da, f bine
- asa, si?
- si ce?
Ce puteam sa spun?! Ca simteam cum ma rup in doua la fiecare fraza care imi aparea pe ecran? Ca mintea mi se transforma in fiere si imi curgea in nari. In gura. Imi facea albul ochilor verde. Priveam cu ochi amari si mintea tulbure cum literele se infiripau, se nasteau pe messenger: xxx is typing… Mmmmmhhhhhh. Iar trupul mi-o lua razna, incepea sa se aprinda, sa arda. Asteptam sa vad ce-mi vor spune cei din cealalta parte a ecranului.
- ce mai faci, grasuto…?
- Bine, raspundeam tamp. Faceam bine pe dracu’. Vroiam sa fug, dar parca eram tintuita de scaun. Trupul refuza sa mi se miste, iar mintea mi se arunca pe fereastra, in fata trenului, lua pastille.
“Bine.” Stiam, vedeam cat de prost suna, cat de cretina sunt, si totusi continuam sa scriu urmatoarea linie:
- …mi-e foame...
- stiu. du-te si adu-ti de mancare
- asa…
- as vrea sa ti-o bag in gura cu pula. sa ma ung cu ea si tu sa ma lingi peste tot…
- off…
- sa te pun in patru labe si sa-ti fut suncile…
Si inca o fraza… Si inca una. Si inca una. Continuau sa curga, devenind una cu borhotul pe care il turnam in mine la indemnurile stapanilor:
- mai pune-ti o portie!
- doamne, simt ca turbez… te vreau aici sa-mi cracanezi gaurile si sa ma indesi cu pula si borhot pana lesin
- asa. spune…
Si nu mai spuneam nimic, ocupata sa ma mint pe mine ca ce bine e.
Ce patetic suna frazele astea acum. Parca-s decupate dintr-un ziar porno ieftin pe care fac laba alcolicii, la colt de strada. Atat puteam sa dau, atat eram in stare sa dau.
- vreau sa te ungi cu mancare la pizda
- da…
De obicei, aveam mainile legate. De obicei. Acum insa era altfel. Aveam mainile libere si poruncile celor de dupa ecran. Ei nu ma iubesc. Nu-i intereseaza daca crap indopandu-ma. Spre deosebire de ei, ea stie. Eu sunt ca si strainii: habar nu am care-mi sunt limitele. Ma indopam pe messenger de simteam junghiuri dureroase in stomac. Simteam ca-mi ies din minti de excitata si de placere… si continuam sa ma sinucid.
- mai vrei? mai adu-ti.
- ohhhh… mai vreau, bai. mai vreau!
- asa scroafo. asa. lasa-te goala, sa incapa. cracaneaza-te.
+++
Orele treceau. La sfarsit, stateam lata in pat, goala, unsa cu resturi de mancare. Singura. Cu privirea in gol. Cu jungiuri. In fata unui ecran. Realizam cat de patetic e totul, cat de proasta sunt. Cat de dependenta devenisem. Si scriam, cu ochi umezi de vinovatie:
- maine ma duc la bufet pentru tine… vrei?
- daaaaa
- cat sa mananc?
- muult. muuult.
- ti-a placut?
- daaaa
Ei nu ma prea intreaba… Nu conteaza.
Refuz sa ma gandesc la trecut. Acolo e tot ce urasc mai mult: maimutele din liceu, ai mei de acasa… In ultima vreme insa am inceput sa refuz sa ma gandesc si la viitor. Nu stiu cum se vor termina toate astea.
+++
Am scris randurile de mai sus tremurand. Astepand innebunita sa vad ca unul dintre cei doi devine on-line. Sau amandoi… Nu stiu daca mai exista vreo iesire. Dar cel mai grav nu e asta. Cel mai grav e ca nu stiu daca vreau sa existe vreo una. Cel putin in momentul asta, nu. In momentul asta scroafa ii asteapta sfasiata de foame si pofte. Asa sa stie.
_______________________________________
Comunitate Forum :
Comunitate portal & Chat :
|
|
